Richard Williams (73 de ani) este americanul care a schimbat radical fața tenisului feminin mondial, atunci când a decis să-și trimită fetele la tenis. Le-a antrenat cu succes timp de două decenii pe Serena și Venus, dar faima pe care a cunoscut-o Richard nu i-a putut șterge din amintire câteva episoade care l-au marcat pe viață.
Serena a avut mai multe cheaguri de sânge în plămâni
Bătrânul Williams a povestit pentru CNN un moment dramatic din viața fiicei sale mai mici, Serena (34 de ani). Richard a declarat că liderul mondial din WTA a trăit un șoc în anul 2011, atunci când s-a confruntat cu grave probleme de sănătate. Tatăl Serenei Williams a fost atât de speriat încât s-a gândit că fiica sa și-ar putea pierde viața. Acesta dezvăluie că Serena a avut mai multe cheaguri de sânge în plămâni, într-o perioadă în care resimțea și o accidentare suferită la picior. La sfârșitul anului 2010, sportiva suferise o rană serioasă după ce a călcat pe o sticlă spartă într-un restaurant. Pentru a elimina cheagurile de sânge, Serena a avut nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă, care l-a determinat pe tatăl ei să se gândească la ce e mai rău: „M-am gândit că va muri”, a spus el emoționat.
„Am fost pe punctul de a fi ucis de atâte ori”!
Richard Williams, care le-a îndrumat pe Serena și Venus către tenis după ce a văzut-o jucând pe Virginia Ruzici la Salt Lake City, a relatat mai multe întâmplări frapante din tinerețea sa. Williams susține că s-a aflat la un pas de moarte în mai multe rânduri, pe străzile dure din Compton. Acesta și-a amintit când o bandă din cartier a vrut să-l linșeze într-un scandal în care și-a pierdut viața unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Un alt prieten de-al său murit în urma unui accident de mașină provocat de o femeie care a susținut că vina a fost a victimei: „Nu a fost nicio anchetă, nu a existat nicio mașină de poliție. Dar asta a fost viața. Am fost pe punctul de a fi ucis de atâtea ori! De ale dracu’ de o mie de ori”.
Richard Williams a trecut cu bine peste pățaniile din cartier, urmărindu-și cu ambiție visul de a-și transforma fetele în campioane. Rezultatele au fost miraculoase, antrenorul american câștigând 109 titluri împreună cu fetele sale (45 cu Venus și 64 cu Serena).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER